O NOUA AMNISTIE FISCALA LEGEA NR. 72/2022

Incepand cu data de 03.04.2022 intra in vigoare Legea nr. 72/2022 pentru anularea unor obligatii fiscale si pentru modificarea unor acte normative, act normativ prin intermediul caruia se adopta o noua amnistie fiscala, asemanatoare celei din 2015. Aceasta acopera diurnele neimpozabile reincadrate de ANAF, incepand din 1 iulie 2015 si pana in 3 aprilie 2022, in venituri salariale impozabile.

Legea nr. 72/2022 a fost publicata in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 315/2022 si va intra în vigoare pe 3 aprilie 2022. Actul normativ corecteaza problema actuala a reincadrarii diurnelor din venituri neimpozabile in venituri impozabile.

In primul rand, noua lege prevede anularea diferentelor fiscale si/sau accesorii stabilite de catre organul fiscal ca urmare a calificarii ulterioare a sumelor reprezentand indemnizatii sau orice alte sume de aceeasi natura, primite pe perioada delegarii, detasarii sau desfasurarii activitatii pe teritoriul altei tari, de catre angajati ai angajatorilor romani care si-au desfasurat activitatea pe teritoriul altei tari.

De asemenea, Legea nr. 72/2022 prevede faptul ca cei ce au fost obligati de organul fiscal sa achite astfel de sume si le-au achitat pana la acest moment, vor avea dreptul ca in termen de 5 ani sa solicite rambursarea sumelor achitate cu titlu de impozite, contributii, dobanzi si penalitati, stabilite in urma reincadrarii unor indemnizatii aferente detasarilor transnationale si altor situatii similare ca venituri salariale.

In al doilea rând, Legea 72/2022 prevede ajustarea tratamentului fiscal al diurnelor din Codul fiscal. In principal modificarile aduse Codului Fiscal, vor presupune o detaliere a dispozitiilor actuale astfel incat sa fie mentionata in mod expres indemnizatia de delegare/detasare/detasare transnationala precum si prestatiile suplimentare acordate salariatilor in baza clauzei de mobilitate.

Totodata, pentru toate diurnele acordate se introduce un plafon de trei salarii de baza corespunzatoare locului de munca ocupat, astfel incat angajatorii sa poata acorda diurne raportate la salariul fiecarui angajat. Aceste ajustari la Codul fiscal se vor aplica, incepand cu luna mai 2022.

Nu in ultimul rand, persoanele juridice care doresc sa solicite rambursarea sumelor achitate ca urmare a recalificarii diurnelor trebuie sa aiba in vedere faptul ca dupa intrarea în vigoare a legii, in cel mult 30 de zile, organele fiscale ar trebui sa emita un ordin cu procedura de aplicare a dispozitiilor Legii nr. 72/2022, prin urmare cererile de restituire trebuie sa mai astepte pana la stabilirea procedurii in acest sens.

de | 2022-04-01T18:01:51+02:00 aprilie 1st, 2022|Consumer Protection|0 Comentarii

Lasa un comentariu

SUNĂ ACUM